ŢÂDULA LUI FRĂTZICĂ - To post or not to post…
Dragi români, stimaţi creştini, serus toc! Ascundeţi cărniţa din casă, nu de alta, da’ să nu vă apuce cine ştie ce plăceri carnale. Pardon… carnivore. Puneţi CD-u’ cu Hruşcă şi pregătiţi-vă de sărbători aşa cum se cuvine. Se apropie Crăciunu’, aşa că am intrat în post!Nu uitaţi că postul înseamnă mai mult decât lipsa consumului de carne. Se consideră încălcarea postului şi carnea din gură, atunci când sunteţi la ghişeu la finanţe, dar şi cea pe care o consumaţi în pat, împreună cu partenerul sau partenera. Păi, ce-nseamnă asta? Ori suntem credincioşi, ori nu mai suntem! Dacă e să fie post, postim de la tot, nu?
Ştiu că nu va fi uşor. Păi de exemplu, cum facem cu excesul de salivă atunci când tăiem porcu’? Să-l jugănească chiar acolo sub ochii tăi şi tu să nu poţi face nimic… Tot ce simţi este mirosul de cârnaţi şi parcă ai pune şi tu limba, da’ nu-i bine, că te bate Dumnezo. Nu-i nimic, îţi spui! Atunci te întreţii cu un deţ de pălincă. Da’ stai aşa, că nici aşa nu-i bine! În post nu se bea! No, nu-i nimic, atunci te delectezi cu o minunată salată de crudităţi. Aa, păi de unde crudităţi? Recolta de anu’ asta s-a cam uscat. Iar ce nu s-a uscat s-a transformat în murături. Bun, atunci servim o salată de murături. Păi stai aşa! Cum vine asta, să mâncăm murături goale? Nu, că ne arde la stomac. O zacuscă parcă ar merge. Da’ nu funcţionează decât pentru cei care au. Atunci cred că pâinea goală cu apă ar fi cea mai bună soluţie.
Totuşi, ăsta nu-i un motiv întemeiat să fim trişti. Ce-i aşa mare supărare? Nu mâncăm şi gata! N-o să murim dintr-atâta. Ne putem hrăni cu amintiri, de exemplu. Ne punem jos şi începem să ne amintim cum punea bunica la afumat cârnaţii în pod. Aaah, ce vremuri… Păi aşa nişte mirosuri îmbietoare, că reuşeam să ne potolim foamea doar adulmecând aerul de pe lângă pod. Ne putem aduce aminte de tabla de slănină agăţată de grindă. De fiecare dată când treceam pe lângă ea, întorceam capu’ mai ceva ca după o gagică în fustă mini. Nah, uite că parcă deja mi-a trecut foamea.
Stând şi rememorând momentele copilăriei, îmi dau seama cât de diferite vremuri trăim. Păi în ziua de azi, mulţi nu mai au ce să taie. Merg şi taie porcu’ vecinului, să se simtă bine şi ei. Sau, în unele cazuri mai puţin fericite, se roagă de vecin: "Vecine, da’ tai porcu’ azi? Pot să mă uit şi io?" Bine, în cele mai nefericite cazuri, oamenii n-au nici cu ce să facă un foc, darămite animalu’ din el. Sunt oameni care nu mai au niciun căptiţ de fân, sau nici măcar bani de moşini. Nu poţi prăji ca lumea un porc numa’ cu două găteje, aia-i clar! Şi atunci, ce te faci? Hai să spunem că mai primeşte omu’ de la vecini sau rude. Da’ tre’ să le agăţi undeva. Şi pentru asta îţi trebuie musai o grindă. De ce grindă s-o agaţe omu’ care n-are casă? Dar mă rog… gândurile triste pot merge la infinit, iar sărbătorile înseamnă altceva. Sau cel puţin ar trebui să însemne…
Una peste alta, cred că nu avem motive de îngrijorare. Postul ăsta e ca şi criza economică: vrei, nu vrei, faci economie. La noi, românii, n-ar trebui să fie o problemă. Oricum, nu ne permiteam să cumpărăm carne nici înainte de post. De ce s-ar schimba ceva acuma? Mergem înainte pe aceleaşi diete de criză. Şi dacă stau să mă gândesc, am putea chiar să mâncăm un salam sau o şuncă cu maximă încredere, chiar în miezu’ postului. Noi, românii, oricum, ne permitem doar salamuri ieftine. Păi şi la banii ăia, ce vă aşteptaţi să primiţi, salam cu carne? Nu v-ajung nişte zgârciuri? Pân’la urmă, tot Hruşcă ne ţine de foame… Dă-i să pută, Ştefaneee! V-am ţucat!
Ştiu că nu va fi uşor. Păi de exemplu, cum facem cu excesul de salivă atunci când tăiem porcu’? Să-l jugănească chiar acolo sub ochii tăi şi tu să nu poţi face nimic… Tot ce simţi este mirosul de cârnaţi şi parcă ai pune şi tu limba, da’ nu-i bine, că te bate Dumnezo. Nu-i nimic, îţi spui! Atunci te întreţii cu un deţ de pălincă. Da’ stai aşa, că nici aşa nu-i bine! În post nu se bea! No, nu-i nimic, atunci te delectezi cu o minunată salată de crudităţi. Aa, păi de unde crudităţi? Recolta de anu’ asta s-a cam uscat. Iar ce nu s-a uscat s-a transformat în murături. Bun, atunci servim o salată de murături. Păi stai aşa! Cum vine asta, să mâncăm murături goale? Nu, că ne arde la stomac. O zacuscă parcă ar merge. Da’ nu funcţionează decât pentru cei care au. Atunci cred că pâinea goală cu apă ar fi cea mai bună soluţie.
Totuşi, ăsta nu-i un motiv întemeiat să fim trişti. Ce-i aşa mare supărare? Nu mâncăm şi gata! N-o să murim dintr-atâta. Ne putem hrăni cu amintiri, de exemplu. Ne punem jos şi începem să ne amintim cum punea bunica la afumat cârnaţii în pod. Aaah, ce vremuri… Păi aşa nişte mirosuri îmbietoare, că reuşeam să ne potolim foamea doar adulmecând aerul de pe lângă pod. Ne putem aduce aminte de tabla de slănină agăţată de grindă. De fiecare dată când treceam pe lângă ea, întorceam capu’ mai ceva ca după o gagică în fustă mini. Nah, uite că parcă deja mi-a trecut foamea.
Stând şi rememorând momentele copilăriei, îmi dau seama cât de diferite vremuri trăim. Păi în ziua de azi, mulţi nu mai au ce să taie. Merg şi taie porcu’ vecinului, să se simtă bine şi ei. Sau, în unele cazuri mai puţin fericite, se roagă de vecin: "Vecine, da’ tai porcu’ azi? Pot să mă uit şi io?" Bine, în cele mai nefericite cazuri, oamenii n-au nici cu ce să facă un foc, darămite animalu’ din el. Sunt oameni care nu mai au niciun căptiţ de fân, sau nici măcar bani de moşini. Nu poţi prăji ca lumea un porc numa’ cu două găteje, aia-i clar! Şi atunci, ce te faci? Hai să spunem că mai primeşte omu’ de la vecini sau rude. Da’ tre’ să le agăţi undeva. Şi pentru asta îţi trebuie musai o grindă. De ce grindă s-o agaţe omu’ care n-are casă? Dar mă rog… gândurile triste pot merge la infinit, iar sărbătorile înseamnă altceva. Sau cel puţin ar trebui să însemne…
Una peste alta, cred că nu avem motive de îngrijorare. Postul ăsta e ca şi criza economică: vrei, nu vrei, faci economie. La noi, românii, n-ar trebui să fie o problemă. Oricum, nu ne permiteam să cumpărăm carne nici înainte de post. De ce s-ar schimba ceva acuma? Mergem înainte pe aceleaşi diete de criză. Şi dacă stau să mă gândesc, am putea chiar să mâncăm un salam sau o şuncă cu maximă încredere, chiar în miezu’ postului. Noi, românii, oricum, ne permitem doar salamuri ieftine. Păi şi la banii ăia, ce vă aşteptaţi să primiţi, salam cu carne? Nu v-ajung nişte zgârciuri? Pân’la urmă, tot Hruşcă ne ţine de foame… Dă-i să pută, Ştefaneee! V-am ţucat!
Sursa: Maramuresul Online
Maramuresul Online