Hassan îşi aminteşte cu strângere de inimă de perioada agitată de dinainte de a fugi din Somalia. „Am făcut şi eu parte dintr-o gaşcă de cartier. Am fost unul de-al lor. Un coleg de gaşcă de 14 ani a împuşcat într-o singură zi patru oameni, doar pentru că era «high»." El povesteşte că un alt membru al găştii obişnuia să omoare oameni pentru suma de 200 de dolari. „Am vrut să scap de toate astea. Parcă eram spectator al unui film de groază, şi asta în permanenţă", recunoaşte Hassan. Asta se petrecea la finele anului 2006. În aceeaşi perioadă, copilul a avut parte de alt şoc: a fost împuşcat tatăl său. „Tata avea o afacere care mergea bine, împreună cu un asociat. Acel om l-a împuşcat pentru a-i lua partea de bani şi afacerea", explică Hassan.

După moartea tatălui, copilul a trăit câteva luni de groază, ascunzându-se în capitala Somaliei, Mogadishu, într-o casă părăsită: „A trebuit să mă ascund într-un loc secret, în Mogadishu, pentru că ucigaşul tatălui meu se aştepta să mă răzbun pentru crima sa şi a plătit pe cineva cu 200 de dolari să îmi ia viaţa." Pentru a-l salva, mama lui Hassan a strâns cu greu echivalentul a 3.000 de euro şi a plătit câteva călăuze care să-l ducă în siguranţă în Austria. Hassan spune că în acea perioadă era important să ajungă dincolo de graniţele ţării natale. Avea nevoie ca de aer de şansa de a începe o altă viaţă, de a-şi continua studiile şi de a munci. Voia doar puţină siguranţă. „Mama mea nu lucrează. Trăieşte din ajutorul pe care-l primeşte de la fraţii ei care muncesc în Europa. Am doi fraţi mai mici, e un chin pentru mama să-i întreţină", mărturiseşte Hassan.

Pentru a-şi salva băiatul de pericolul de a fi omorât cu sânge rece, femeia a luat legătura cu cele mai cunoscute călăuze din Mogadishu. „Cu oamenii aceia nu te poţi juca. Dacă te-ai tocmit cu ei, trebuie să te ţii de cuvânt. Mama le-a promis echivalentul a 3.000 de euro, aşa că a trebuit să facă rost într-un timp foarte scurt de aceşti bani", explică adolescentul. Disperată, femeia a cerut bani de la fraţii ei, de la alte rude şi, în final, a reuşit să plătească în timp util taxa cerută de traficanţi.

În luna mai a anului 2007, Hassan Mohamed a luat calea Moscovei, ajutat de traficanţii de persoane. „Am stat în Moscova două luni. Nu ştiu cum e iadul, dar sunt convins că aduce cu ceea ce am trăit eu acolo. Un coleg de drum al meu a fost împuşcat, altul a fost minţit şi dus într-un alt oraş din Rusia, spunându-i-se că a ajuns în Germania." Tânărul povesteşte că erau opt somalezi în grupul din care mai făceau parte şi afgani, indieni şi pakistanezi şi că pe perioada şederii lor în Rusia au fost hrăniţi doar cu pâine şi apă, o dată pe zi.

„Am slăbit atunci 20 de kilograme. Dar nu mă deranja să fac foamea, atât timp cât nu mi se lua viaţa şi puteam trăi cu speranţa că în cele din urmă voi ajunge în Austria."

Hassan vrea să uite lunile de coşmar petrecute în capitala Rusiei. El este convins că teroarea dinaintea fugii sale din Somalia şi lunile din Moscova l-au făcut alt om. „M-am maturizat. Poate forţat. Uneori am momente când mă simt de 100 de ani", spune el. Somalezul recunoaşte că, uneori, îl copleşesc amintirile din lunile în care a trăit ascuns şi cele legate de Moscova şi de ororile văzute acolo. Dar îşi impune să privească înainte şi să lase în urmă tot răul prin care i-a fost dat să treacă.

După două luni de chin şi incertitudine în capitala Rusiei, traficanţii i-au urcat pe fugarii somalezi într-o maşină şi au pornit la drum. După o călătorie fără întrerupere de aproape o zi, s-au trezit în munţi, înfometaţi, obosiţi şi speriaţi. „Nu aveam habar că eram pe teritoriu ucrainean. Nici nu ştiam de existenţa acestei ţări. Cărăuşii ne-au arătat drumul şi ne-au spus că, după ce trecem munţii, ajungem în Austria", spune Hassan. „Aşa au ajuns somalezii în Sighetu Marmaţiei.

„Am mers prin munţi vreo trei ceasuri. Nu mai simţeam nici foame, nici sete. Voiam doar să ne vedem ajunşi în Austria", îşi aminteşte tânărul. Hassan a fost găsit de o patrulă de poliţie pe străzile din Sighetu Marmaţiei. Predat Poliţiei de Frontieră, somalezul în vârstă de 15 ani a fost dus la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Şomcuţa Mare. „Mă temeam că voi fi expulzat. Am fost intervievat câteva zile în şir. Nopţile acelea au fost crunte. Nu aveam somn, pentru că mă aşteptam la ce putea fi mai rău: să fiu trimis înapoi, în Somalia. Am povestit tot, cum am plecat în Moscova, cum a strâns mama mea bani să pot ajunge în Europa, într-un loc sigur, teroarea prin care am trecut până am ajuns în România."

Autorităţile au verificat amănunţit tot ceea ce a declarat Hassan Mohamed. După două săptămâni, el a fost singurul fugar somalez care a primit drept de şedere temporară în România şi a fost dus ulterior la Centrul de Plasament din Sighetu Marmaţiei. „Am locuit în Sighetu Marmaţiei până în decembrie 2008. La începutul lui 2009 am venit în Baia Mare şi am absolvit un curs intensiv de limba română ce a durat şase luni", spune tânărul. În mod normal, un astfel de curs durează chiar şi un an, însă Hassan a fost hotărât să înveţe limba ţării care l-a adoptat în cel mai scurt timp posibil.

„Îmi place limba asta. Este melodioasă şi pot să mă exprim uşor. Am abilitate în a învăţa limbi străine." Guvernul i-a asigurat loc de cazare în cămin, masă la cantină şi posibilitatea de a se înscrie la un liceu băimărean. „În Somalia am urmat o şcoală cu limba de predare engleză. Aici, în Baia Mare, mi s-au echivalat anii de şcoală din Somalia, am dat examene şi aşa am ajuns direct în clasa a XI-a, la Colegiul «Mihai Eminescu»", explică africanul. Adolescentul s-a integrat perfect printre colegi şi spune că Baia Mare e singurul loc în care s-a simţit vreodată în siguranţă.

„Îmi place aici, am prieteni mulţi. Cultura somaleză este foarte diferită de cea a românilor. Dar cele două popoare se aseamănă atunci când vine vorba de generozitate şi ospitalitate", este de părere liceanul. Lui Hassan îi plac profesorii de la „Eminescu" şi nu se plânge că trebuie să înveţe pentru toate materiile într-o limbă străină. „Mai stâlceşte unele cuvinte, însă e un băiat deştept şi prinde repede. Nu avem probleme cu el", spune profesorul de informatică al lui Hassan, Ioan Trifoi.

Crăciunul trecut şi l-a petrecut la un coleg din localitatea Dăneşti. „Colegul meu are o verişoară care nu a văzut niciodată un negru. Am vrut să-i facem o surpriză de Crăciun. Am învăţat chiar şi colinde româneşti, iar când am intrat pe uşă, am început să cântăm." În plus, tot în Maramureş a văzut întâia oară zăpadă. „În Somalia nu ninge", spune Hassan. „Mi-a rămas dragă amintirea primilor fulgi pe care i-am văzut aici, în România. Cu prietenii mei din Baia Mare, am fost de mai multe ori pe pârtia din Cavnic, unde am pus pentru prima oară schiurile în picioare şi m-am dat şi cu sania." Tânărul spune că pârtia a fost o experienţă extraordinară. Îi place iarna, dar să nu fie exagerat de frig.

„Vin totuşi din Somalia, nu sunt prieten cu frigul!" Pe de altă parte, Hassan mărturiseşte că s-a obişnuit ca lumea de pe stradă să se uite ciudat la el. „Băimărenii nu mă privesc cu răutate, doar cu surprindere. În tot oraşul, nu cred că există mai mult de cinci-şase negri. Am un prieten venit în Baia Mare tocmai din Etiopia, cu el mă înţeleg ca şi cum ar fi fratele meu mai mare." Singurele lui nemulţumiri sunt legate de mâncarea românească. „Felurile de mâncare româneşti au un cu totul alt gust decât cele de acasă, din Somalia. M-am obişnuit greu, dar acum mănânc şi sarmale, şi tot felul de ciorbe şi supe. Îmi place slănina cu ceapă", subliniază moroşanul somalez. De multe ori, adolescentul este invitat acasă, la colegii lui, la masă. „Colegii mei sunt extraordinari. La fel, şi părinţii lor. Mă cheamă la ei să mănânc, sunt alături de mine", spune el.

Hassan Mohamed se simte ca acasă în Baia Mare. „În orăşelul acesta, niciodată nu m-am simţit ameninţat. Pot să ies liniştit pe stradă, oamenii sunt prietenoşi, cu mulţi mă salut, chiar dacă nici măcar nu ne cunoaştem." Adolescentul are mare succes printre fetele din Baia Mare. A avut prietene din oraş, dar acum spune că preferă să se concentreze asupra şcolii. După liceu, vrea să-şi continue studiile tot în Baia Mare, dar nu s-a hotărât încă la ce profil. Consideră că ţara geme de ingineri proaspăt absolvenţi care, din cauza crizei, nu au unde să se angajeze. El vrea altceva. Vrea ca după facultate să aibă certitudinea că va avea unde lucra.

„Mi-am luat viaţa în propriile-mi mâini în clipa în care am părăsit Somalia. Am nevoie de certitudini. Pe viitor trebuie să mă orientez într-o direcţie care-mi va oferi un serviciu bine plătit", adaugă el. Băiat harnic, a lucrat vara trecută la o firmă din oraş, la asamblări de canapele, pentru a face rost de bani. „Nu pot spune că a fost uşor. Dimineţile, mergeam la cursurile de română, iar apoi, până seara, lucram la canapele", povesteşte el. În zilele libere, Hassan merge prin cluburi, împreună cu colegii. „Ne mai şi distrăm uneori. Însă niciodată nu sărim calul şi nu supărăm pe nimeni. Mi-e dor de muzica somaleză, însă a început să-mi placă şi cea românească." Spune că Maramureşul e un judeţ frumos pe care a avut norocul să-l viziteze în cei trei ani de când locuieşte aici. Hassan şi-a dorit de ceva vreme să poată îmbrăca un port popular moroşenesc.

„Am văzut în Săpânţa cum erau îmbrăcaţi tinerii de prin părţile locului şi mi-am dorit şi eu să pot îmbrăca straie moroşeneşti. În Somalia, oamenii poartă costume populare tot timpul, nu doar în zilele de sărbătoare." Îmbrăcat în straie populare maramureşene, Hassan nu s-a sfiit să iasă la o plimbare prin oraş, împreună cu prietenii săi din căminul în care locuieşte. „Cel mai mult îmi place în Centru Vechi. Am vizitat şi Turnul Ştefan, dar îmi pare rău că nu am putut urca în el, pentru a vedea Baia Mare de sus", spune cu regret moroşanul adoptat.

Lui Hassan îi e dor de cei rămaşi acasă. Ia legătura cu ei doar telefonic, din când în când, pentru că e costisitor. „Mi-e tare dor de mama mea, de fraţii mei. Şi mă întristează că nu pot lua legătura cu ei mai des. De câte ori vorbim la telefon, mi se strânge inima şi trebuie să-mi şterg lacrimile", mărturiseşte băiatul. La cămin stă singur în cameră. Deocamdată nu are calculator, deşi îşi doreşte unul: „Noroc cu prietenii mei. Ei mă lasă să stau pe internet, să mă uit pe site-uri somaleze şi să ascult muzica în vogă din ţara mea. Mai greu, dar găsesc şi cele mai noi hituri pe Youtube."

Hassan vrea să muncească în vacanţe şi să strângă bani pentru un calculator, fie el şi second hand.Colegii de clasă îi aduc de acasă pacheţele cu mâncare. „Ne place de el. E prietenos şi s-a integrat repede în clasa noastră", spune Andreea Negrea, colegă la Colegiul „Mihai Eminescu". „Are simţul umorului, mereu glumeşte cu noi. Ştiu că a trecut prin multe, dar nu prea povesteşte despre viaţa lui din Somalia", adaugă un alt coleg, Vlad Lucaci.

Tânărul a ajuns la concluzia că, pentru a fi fericit, nu are nevoie de prea multe lucruri. „Cea mai mare bucurie a mea este aceea că nu mă mai simt hăituit. Regretul meu este acela că nu am familia alături, însă sunt convins că am să-i revăd odată şi odată pe cei dragi lăsaţi în Somalia." Până atunci, Hassan se declară un maramureşean get-beget şi spune că nu ar pleca nici în ruptul capului din Baia Mare.

„Aici este casa mea. Am primit şansa de a o lua de la capăt şi nu vreau să o ratez. Vreau să realizez ceva în viaţa asta", spune el. „Nu ştiu dacă voi rămâne întreaga viaţă în Baia Mare, dar mi-ar plăcea ideea. E un oraş mic, dar prietenos. Oamenii nu se uită cu răutate la mine, simt că am fost acceptat", consideră Malin Hassan Mohamed.