Traseul saptamanii / Mic tur de MARAMUREŞ

EU si Maramureşul Online va propun o excursie de o zi, tuturor celor care doresc să cunoască  principalele valori ale Ţării Maramureşului, valori care consacră o istorie perenă şi nealterată, a unei tradiţii culturale şi spirituale cu ample ecouri în conştiinţa de neam a unui popor ce îşi conservă sacralitatea valorilor în suflet. 
Fiecare sat din Maramureş este o vatra de civilizaţie, fiecare "găzduieşte" comori inestimabile, monumente de arhitectura si arta populara unice a căror valoare a fost recunoscuta de cele mai importante autorităţi mondiale (UNESCO a inclus 8 biserici de lemn din Maramureş în lista Patrimoniului Mondial al Umanităţii aflat sub protecţia acestei instituţii). O natură extrem de darnica, peisaje minunate, posibilităţi de recreere si drumeţii, iată cadrul unei vacanţe reuşite din start.

Tărâm al bisericilor de lemn, al picturilor religioase pe sticla, de o bogăţie folclorica si mitologica nemaiîntilnită, Tara Maramureşului se găseşte la Nord de Transilvania in Nord Vestul României, acoperind o suprafaţă de peste 3,300 km patrati. Protejata in mod natural la sud, est si vest de munţi maiestuoşi, si de meandrele leneşe ale Riului Tisa la nord, aceasta regiune adânc impregnata de mit si istorie a ramas aproape neatinsa de influentele secolului XX. Descendenti directi ai dacilor liberi, morosenii au stiut sa-si pastreze traditiile si obiceiurile intacte de-a lungul secolelor. Taranii inca mai poarta la munca cimpului vesminte tesute in casa, schimbindu-le de sarbatori cu straie brodate in culorile traditionale: alb, rosu si negru.
O adevarata civilizatie a lemnului s-a dezvoltat in Maramuresul Istoric. De la bâta cu care se apara de fiare pâna la templul inchinat Divinitatii, maramuresanul a facut din aproape toate uneltele si obiectele de care traiul sau avea nevoie, o arta in lemn. Desavirsirea au atins-o in constructii monumentale precum portile ce le strajuiau casele si bisericile unde se inchinau. Acestea sint elemente simbol ale civilizatiei lemnului locale.
Poarta maramureşeană- emblemă a unei culturi transcedentale e dimineata pina seara, de luni pina duminica, in orice anotimp, viata maramuresenilor este un adevarat ritual, care se desfasoara la fel de secole. Citeva mari sarbatori au in Maramures un specific aparte.


In trecut numai "nemesii" (innobilatii ) aveau dreptul de a-si face o poarta mare. Corelarea portii cu un anumit statut social a stimulat construirea unor porti cât mai monumentale, mai bogat ornate corespunzator prestigiului social al proprietarului. In Maramures au fost de-a lungul timpului numerosi mesteri cioplitori de porti, talentati care au creat adevarate opere de arta. Grinzile masive, expresivitatea motivelor ornamentale fac din portile maramuresene adevarate arcuri de triumf dedicate fiecarei gospodarii.
Decorul este de obicei alcatuit dintr-o frânghie rasucita care formeaza rozete solare, arbori ai vietii stilizati, cruci si marci crestine masiv reliefate de indemânarea cioplitorului.
Crestaturi sau scrijelituri figurând animale, pasari,serpi sau figuri antropomorfice; date inscriptionate sau nume de proprietari vin sa intregeasca o lucrare monumentala care imbina elemente de fond arhaic cu expresii moderniste. Azi in Maramures pot fi admirate porti noi, cu elemente decorative de inspiratie recenta, multe dintre ele dorindu-se a fi originale sau expresii ale fanteziei artistului ce le-a creat.


TRASEUL EXCURSIEI
BAIA MARE - BAIA SPRIE – ŞIŞEŞTI – ŞURDEŞTI –CAVNIC - OCNA-ŞUGATAG –SIGHETU MARMAŢIEI – SĂPÂNŢA - PASUL HUTA CERTEZE – SEINI – BAIA MARE



Obiective turistice pe traseu
Complexul muzeal Vasile Lucaciu –Şişeşti
Piatra “Stâlpul Tătarilor”-monument – obelisc- Cavnic .
Cămaşa cu zale a eroului mitic, Pintea Viteazul - Biserica din Budeşti.
Complexul balnear Ocna Şugatag.
"Memorialul Durerii”-Sighetul Marmaţiei.
Săpânţa “Cimitirul Vesel”
Ţara Maramureşului



Sursa: Maramuresul Online


















Maramuresul OnlineMaramuresul Online


Leave a Reply