SUPRAVEGHERE – „Big Brother” la alegerile prezidentiale


Alegatorii aflati in tranzit in Maramures sau in anumite localitati din judet si care vor decide sa-si exercite dreptul de vot la alegerile prezidentiale in sectiile speciale vor fi filmati cu camere web. Pentru achizitionarea celor 78 de camere web s-au cheltuit in jur de 15.000 de lei. Imaginile filmate vor fi stocate, la finalul inregistrarilor, pe stick-uri de memorie sau dvd-uri si vor lua drumul Biroului Electoral Judetean Maramures.

Anul acesta, alegerile prezidentiale vor fi monitorizate cu camere web. Pentru a preveni posibilitatea fraudarii electorale, la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor a fost luata initiativa montarii camerelor web in incinta sectiilor de vot speciale, acolo unde vor vota cetatenii care provin din alte localitati.

In judetul Maramures au fost achizitionate 78 de camere web care vor fi montate in cele 78 de sectii speciale de pe raza celor 76 de unitati administrativ teritoriale. Dintre acestea, trei sectii speciale vor functiona in Baia Mare.

Camerele web vor fi folosite la intrarea in sectii, urmand ca imaginile stocate pe unitatea centrala a calculatorului sa fie la final inregistrate pe stick-uri de memorie sau dvd-uri care vor ajunge la Biroul Electoral Judetean. ”Aceste camere web vor fi folosite la intrarea in sectiile de votare, respectiv vor pune la dispozitie inclusiv cadrele pentru conectarea la calculatoare. Dupa ce se va finaliza votul, imaginile stocate vor fi depuse pe stick-uri sau DVD-uri care ulterior vor fi sigilate si predate la Biroul Electoral Judetean Maramures”, a declarat purtatorul de cuvant al Prefecturii Maramures, Dan Buca.

Camerele web au capacitatea de a filma circa 14 ore. Pentru achizitionarea acestora si procurarea intregului sistem necesar pentru inregistrarea cadrelor au fost cheltuite la nivelul judetului, in jur de 15.000 de lei, o singura camera costand aproximativ 200 de lei.

Primarii din localitatile unde vor functiona sectii speciale au obligatia sa gaseasca personal specializat, care sa stie sa foloseasca acest sistem de inregistrare si sa comunice, pana sambata, numele celor care vor folosi aceste camere web.























Maramuresul OnlineMaramuresul Online




In by Moroșanul, miercuri, 28 octombrie 2009


Leave a Reply