Buletin de presă 22.06.2009



Trimite stirea pe Yahoo! Messenger







ÎNCEPÂND CU 1 IULIE 2009,
INTRĂ ÎN VIGOARE NORMELE PRIVIND UTILIZAREA FORMULARULUI
„ CONSTATARE AMIABILĂ DE ACCIDENT”

Potrivit dispoziţiilor Ordinului nr.21 din 18.12.2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A) , începând cu data de 1 iulie 2009 intră în vigoare Normele privind utilizarea formularului “ Constatare amiabilă de accident”.
Formularul „Constatarea amiabilă de accident” poate fi utilizat dacă sunt îndeplinite următoarelor condiţii:
 din accident au rezultat numai pagube materiale;
 în accident au fost implicate numai două vehicule;
 nu se creează pagube materiale altei persoane decât celor doi conducători de vehicule implicaţi în accident;
 există acordul de voinţă al celor doi conducători auto, exprimat prin semnarea formularului.
Acest formular poate fi obţinut de la sediile asigurătorilor, putând fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului, pe teritoriul României. Completarea şi semnarea formularului “Constatare amiabilă de accident” nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor de vehicule, ci un cumul de elemente ce contribuie la soluţionarea dosarelor de daună. În situaţia în care unul dintre vehicule este staţionat sau parcat, formularul poate fi completat şi de către proprietarul sau utilizatorul acestuia. Conducătorul auto care are pretenţii de despăgubire se va adresa societăţii la care este asigurat celălalt conducător auto depunând formularul la orice reprezentanţă a societăţii din domeniul asigurărilor. Odată cu depunerea formularului se eliberează şi documentul de introducere în reparaţie a vehiculului.
Potrivit dispoziţiilor Ordinului 20/2008 al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, asiguratul este obligat să informeze imediat societatea de asigurare autorizată, despre producerea accidentului de circulaţie .
Acţiune organizată de poliţişti pentru combaterea braconajului

În noaptea de 20/21 iunie, poliţiştii din Băiţa de sub Codru, Asuaju de Sus şi Băseşti în colaborare cu reprezentanţi ai ocolului Silvic Ulmeni au desfăşurat o acţiune pentru combaterea braconajului în zona numită ,,Tempea” de pe raza localităţii Oarţa de Jos. Poliţiştii au prins în flagrant 4 suspecţi: Ionel A. de 39 de ani din Baia Mare, membru vânător şi posesor al unui permis de armă, Marinel G. de 38 de ani din Bicaz, Marian C. de 24 de ani din Oarţa de Sus şi Călin A. de 19 ani din Oarţa de Sus. Cei 4 se deplasau cu o căruţă pe fondul de vânătoare nr. 38 iar în momentul în care poliţiştii le-au cerut să oprească pentru control Ionel A. a ameninţat poliţiştii şi lucrătorii silvici cu arma de vânătoare pe care o avea asupra sa. Cercetările au relevat că Ionel A. a organizat o vânătoare fără a avea o autorizaţie legală şi a împuşcat o căprioară care a fost găsită de poliţişti în căruţă. Poliţiştii au găsit de asemenea un ied viu capturat de cei 4 suspecţi precum şi proiectorul şi acumulatorul auto folosite la braconat. Căprioara a fost ridicată şi urmează să fie expertizată de specialiştii din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Maramureş iar iedul a fost predat reprezentanţilor Ocolului Silvic Ulmeni. Proiectorul, acumulatorul şi arma de vânătoare cu muniţia au fost ridicate de poliţişti în vederea cercetărilor şi expertizării. Suspecţii sunt cercetaţi în libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj cinegetic.


Acţiune a poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Fraudelor

Duminică, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare Maramureş au desfăşurat verificări pe linia legalităţii activităţilor de comerţ desfăşurate în pieţele agroalimentare din Baia Mare şi târgul auto din Satu Nou de Jos. Scopul a fost acela de a depista şi sancţiona comercianţii neautorizaţi de diverse produse şi mărfuri. Poliţiştii au controlat 17 agenţi economici şi au constatat 7 contravenţii. Valoarea amenzilor aplicate este de 4 900 lei. Echipele de control au ridicat în vederea confiscării mărfuri în valoare de 1 528 lei precum şi suma de 500 lei obţinută din activităţi comerciale ilicite. De asemenea, pentru neregulile constatate, în cazul a 3 societăţi comerciale, s-a dispus suspendarea activităţii de comerţ.

Acţiunea ,,Strada 2009”

În noaptea de 19/20 iunie a fost organizată şi desfăşurată o acţiune la Sighetu Marmaţiei şi Ocna Şugatag la care au participat poliţişti şi jandarmi. Au fost controlate în cadrul acţiunii 90 de autovehicule aflate în trafic, legitimate 136 de persoane. În cadrul activităţilor desfăşurate au fost constatate 2 infracţiuni privind drepturile de proprietate intelectuală şi o infracţiune de furt calificat de material lemnos. Poliţiştii au recuperat lemnul în valoare de 1500 lei şi l-au restituit păgubitului. Poliţiştii au constatat 22 de contravenţii şi au retras două certificate de înmatriculare. Valoarea amenzilor aplicate depăşeşte 3 600 lei.

Mandate executate la Sighet

Poliţiştii de la Biroul Urmăriri l-au identificat sâmbătă pe Dacian J. de 27 de ani din Sighetu Marmaţiei. Tânărul era condamnat la 2 luni închisoare pentru tentativă la furt calificat. El îşi va executa pedeapsa în penitenciar.
Poliţiştii sigheteni l-au identificat pe Adrian B. de 20 de ani din Sighetu Marmaţiei. Pe numele acestuia judecătoria Sighetu Marmaţiei a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii prin care l-a condamnat la 8 luni detenţie pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Suspect de furt prins în flagrant

Poliţiştii din Bârsana l-au identificat vineri, în jurul orei 01.00 pe Toader P. de 35 de ani din Bârsana, cunoscut cu antecedente penale. Bărbatul avea supra sa un malaxor utilizat pentru lucrări în construcţii şi nu a putut justifica provenienţa acestuia. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul a sustras malaxorul dintr-un imobil aflat în construcţie de pe raza localităţii. Valoarea prejudiciului este de 1 500 lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspectului.

Au condus sub influenţa alcoolului şi au fost prins de poliţişti

Poliţiştii băimăreni l-au identificat duminică la ora 05.45 pe str. Tineretului pe Dănuţ Z. de 29 de ani din Baia Mare. Bărbatul conducea un autoturism cu numere de Bucureşti deşi era sub influenţa alcoolului cu o valoare de 0.63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii continuă cercetările şi vor lua măsuri conform legii.

Poliţiştii din Giuleşti l-au depistat în trafic pe Vasile I. de 66 de ani din Sighet. Bărbatul era sub influenţa alcoolului ( 0,84 mg /l alcool pur în aerul expirat) şi conducea duminică seara un autoturism pe DN 18. El a refuzat recoltarea probelor biologice şi s-a ales cu dosar penal.

Evenimente rutiere
La Borşa
Vineri, la ora 10.50, Ştefan D. de 22 de ani din Borşa, conducea pe DN 18 un autoturism. Într-o curbă deosebit de periculoasă spre dreapta a efectuat o manevră neregulamentară de depăşire a unei căruţe şi a intrat în coliziune lateral stânga cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de către Florina B. de 20 de ani din Baia Mare. În urma impactului nici o persoană nu a fost rănită însă maşinile au fost serios avariate. Ştefan D. a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de a conduce.

Duminică, la ora 10.00, s-a produs un alt accident. Nicoară S. de 68 de ani din Borşa conducea un moped neînregistrat. La un moment dat s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil. Bărbatul a suferit vătămări corporale şi a fost internat la spital.

La Ardusat
Vineri, la ora 10.00, pe DJ 193 s-a produs un alt accident. Vasile D. în vârstă de 31 de ani din Borleşti, judeţul Satu Mare conducea un autoturism cu care transporta purcei. A oprit maşina pentru că de pe platforma acesteia a sărit un purcel pe carosabil. Încercând să-l prindă, bărbatul a fost accidentat de un autoturism înmatriculat în străinătate şi condus de băimăreanul Norbert D. de 35 de ani. În urma impactului, Vasile D. a suferit vătămări corporale şi a fort internat la spital.

La Petrova
La ora 16.10, pe DN 18, în 19 iunie s-a produs un accident în urma căruia 2 persoane au fost rănite. Daniela D. de 24 de ani din Borşa conducea un autoturism înmatriculat în străinătate dinspre Rona de Sus spre Petrova. A trecut pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de Sorin R. de 28 de ani din Petrova. În urma impactului cei doi conducători auto au suferit vătămări corporale dar nu au rămas internaţi la spital.

La Groşi
Adrian M. de 44 de ani din Copalnic Mănăştur conducea vineri după amiaza un autoturism dinspre Baia Mare spre Târgu Lăpuş. A efectuat o manevră de depăşire neregulamentară a unui tractor care virase stânga pentru a intra pe o stradă adiacentă şi a intrat în coliziune cu acesta. Tractorul era condus de Simion S. de 53 de ani din Cărpiniş care transporta două persoane deşi prin construcţie este prevăzut cu un singur loc. În urma impactului, cele două pasagere au suferit vătămări corporale şi a fost transportate la spital.

La Satulung
Simion H. de 53 de ani din Baia Mare conducea spre casă un autoturism. La un moment dat i s-a făcut rău, a pierdut controlul direcţiei, a ieşit de pe carosabil şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară ce era parcată regulamentar pe marginea drumului. Conducătorul auto, care purta centura de siguranţă, a suferit vătămări corporale dar nu a rămas internat.

La Baia Mare
Ionuţ F. de 24 de ani din Şomcuta Mare conducea duminică în jurul orei 19.00 un autoturism pe str. Vasile Alecsandri. La trecerea de pe banda II pe banda I nu s-a asigurat şi a acroşat o motocicletă condusă regulamentar de Zsolti P. de 24 de ani din Baia Mare. Motociclistul a fost rănit şi a fost transportat la spital.

Poliţiştii continuă cercetările în toate aceste cazuri şi vor lua măsuri conform legii.

Doi suspecţi reţinuţi şi cercetaţi pentru viol

Poliţiştii băimăreni au fost sesizaţi în legătură cu faptul că duminică dimineaţa două tinere au fost victimele unui viol. În urma cercetărilor efectuate au fost identificaţi 4 suspecţi din Baia Mare, toţi cu antecedente penale: Tudor C. de 20 de ani, Gheorghe C. de 22 de ani, Tudor C. de 18 ani şi Paul C. de 27 de ani. Primii doi au fost reţinuţi şi vor fi prezentaţi la instanţă cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii au luat măsuri de căutare şi prindere a celorlalţi doi suspecţi. Cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a comis fapta şi a participaţiei fiecăruia dintre suspecţi.

Agresiune la Cupşeni

Poliţiştii au fost sesizaţi vineri că Ioan B. de 28 de ani l-a agresat pe Samoilă B. de 43 de ani din localitate. În urma investigaţiilor poliţiştii au stabilit că între cei doi au izbucnit un conflict spontan generat de neînţelegerile privind averea comună. Ioan l-a lovit cu pumnii şi picioarele pe Samoilă, provocându-i leziuni. Acesta din urmă a fost internat la spital. Poliţiştii continuă cercetările şi în funcţie de concluziile medicului legist vor lua măsuri.

La Vişeu de Sus au fost găsite trei proiectile de război

Poliţiştii vişeuani au fost sesizaţi că în apropierea sălii de sport din oraş a fost găsit un proiectil de război. Echipa care s-a deplasat la faţa locului a constatat că pe str. Bogdan Vodă se efectuau lucrări de amenajare a unei parcări iar muncitorii au găsit în balastul pe care îl nivelau un proiectil. A fost anunţată echipa Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vişeu de Sus care în urma verificărilor a mai descoperit două proiectile de acelaşi tip.
Cele trei proiectile erau în stare avansată de degradare şi nu aveau încărcătură explozivă. Ele au fost ridicate de specialişti şi urmează să fie distruse.











Lasa un comentariu pentru acest articol


Leave a Reply