Demiterea managerului spitalului din Viseu de Sus a venit dupa un intreg sir de scandaluri


Demiterea managerului Spitalului Orasenesc Viseu de Sus a venit pe fondul unei tensiuni ce dura de mai multa vreme in institutia pe care a condus-o. In repetate randuri, membrii Sindicatului TESA au facut sesizari catre Ministerul Sanatatii si ASP, acuzandu-l pe directorul Flore Bora de management defectuos. De asemenea, reputatia acestuia a fost stirbita de o plangere penala, in care Bora este acuzat de una dintre infirmierele spitalului ca i-ar fi cerut acesteia din urma sa avorteze.

Lui Flore Bora i s-a reprosat ca a angajat mai multe persoane, fara ca respectivii medici sa fi profesat la Spitalul Viseu, ca, prin propria decizie, isi aloca bani pentru plata orelor suplimentare la domiciliu si ca a efectuat lucrari de reparatii la modul operator intr-un mod care lasa loc de speculatii. De altfel, sindicatul TESA a facut reclamatie la Politia Viseu de Sus impotriva directorului spitalului. Flore Bora s-a aparat, precizand ca se doreste defaimarea sa, iar scandalul a fost organizat de liderul sindical Ioan Chis, care vrea sa il discrediteze

In by Moroșanul, marți, 7 aprilie 2009


Leave a Reply